Ramul din Necropolis 18

Autori:

Amenominakanushi,

Cybele,

Pseudonim,

nf3rn0,

Chipotafion,

Amen,

Micul Prinţ,

C&I,

Ignitus

...şi totusi NOI

Adevărul e stapânul nostru, nu noi stapânii adevărului.

Stau uneori şi mă gândesc... şi-mi amintesc... de fapt nu mai fac nimic altceva. Eu nu mai am putere să fac nimic altceva. Ce înseamnă viaţă noastră? Vară. Soare. Caldură înfiorătoare. Universul - un cuptor. Peste tot, oameni grăbiţi, oameni preocupaţi, oameni obosiţi, oameni apatici, oameni entuziaşti, înghesuindu-se în trenuri, în autobuze, spre casă, spre serviciu, spre un ţărm mai mult sau mai puţin îndepărtat pe care să-şi risipească un concediu mult aşteptat. Pe geam, câteva gâze aleargă speriate. Le urmăresc şi le strivesc cu vârful degetului, absent. Ce înseamnă viaţa? Ce înseamnă viaţa noastră? Şi o secvenţă antologică: o mare de iarbă vălurind în ceaţa, asaltată curtenitor de primele raze ale soarelui. Linişte. Linişte adâncă în care surpriza devine dintr-o dată un uriaş urlet interior ce mă face să mă prăbuşesc în genunchi, strângându-mi capul în palmele ce le simt scheletice, reci... Ce este părere? Ce este realitate? Ce este imaginaţie? Ce este adevăr? Ce înseamnă viaţa noastră? Ce este timpul? O realitate în care o ploaie densă ne curge dintr-o direcţie, într-un sens pentru ca apoi... Cine suntem noi? Ce suntem? De ce? Câteva clipe...

nf3rn0

Al douăzecilea Ram este unul aniversar, celebrând peste şase ani de la tipărirea primului exemplar. De aceea el conţine texte din numerele “vechi” ale revistei, încă de pe vremea când se distribuia într-un singur oraş. Ne scuzaţi pentru scrisul deosebit de mic, dar nu am găsit altă modalitate prin care să înghesuim toate textele pe o foaie A4.
Trebuie să menţionăm că acesta este ultimul număr din acest an şcolar, dar fiţi siguri că la anul revenim şi mai jmecheri! Ne-a făcut plăcere să vă avem cititori, însă nu ar strica ceva mai multă implicare.
Vacanţă plăcută!

Redacţia

Zodia racului
de Octavian Paler

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant inapoi.
Te-as întâlni printre amintiri
si după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovaţi,
după care, mereu înapoi, te-as târî mai departe,
spre copilărie,
ne-am juca inocenţi
până ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
Am dispărea într-un mit.
Dară nu sunt un rac autentic, în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştile mele de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriasă să mă ucidă într-o zi.

Bă, salut!

Io sunt un băiat de băiat care acuma scrie la o revistă de revistă de care am aflat de la nişte tovarăşi de tovarăşi când vorbeam pe o terasă de terasă într-un oraş de oraş. Şi când ăia mi-au zis că sunt aşa de K-lumea am zis să mă apuc şi io să scriu ceva mişto dă mişto. Da acuma urmează aaaa... introducerea, că restu' îl scriu în alt număr, să nu-mi consum atâţia ăăă... neuroni.
Vreau şi io să spun că îmi plac câteva chestii mişto dă mişto: să stau cu fete de fete, să merg la disco de disco, să ascult muzică de muzică şi să mă distrez mişto.
Aaaa... Io sunt un băiat de băiat ... restul l-am uitat, poate o să scriu altă dată când îmi aaa... amintesc. Acuma mă duc la un chef dă chef unde sunt fetiţe de fetiţe şi băutură de băutură.
Hai, pa!

Ignitus

Mistere

e întuneric
crengile de viţă de vie acoperă cerul izolându-mi privirea
sau izolând luna
încă nu ştiu..
de fiecare dată când întorc capul e şi mai întuneric
oare cât de negre pot toate deveni?
obişnuiam să stau la pervaz şi să aştept înserarea
nu reuşeam niciodată să surprind întunericul..
parte a subtilităţii vieţii
ceva cât se poate de firesc ce într-o zi te va surprinde...
vin visele - nesfârşite certitudini ale posibilităţilor
se adună şi zboară fără conştiinţe, în practici misterioase şi pierdute
poartă cu ele cântece mute, lumini spirituale ce fug de realitatea terestră,
ca noi toţi;
fantasme mistice ale nopţii
lumini pierdute ale întunericului
le pot vedea ridicându-se spre cer
le pot vedea... goluri adânci de noapte
chemări ale infinitului
se desprind din fiecare umbră
şi fiecare umbră le însoţeşte..
lumini ascunse
afară-i noapte!
acum aş vrea să vad alt colţ de viaţă
acum aş vrea să fiu altundeva...
şi gândul fuge fără să aştepte confirmare
se reuneşte cu tot ceea ce nu deţin şi pleacă...
e frig, dar căldura-i prezentă
e gol, dar nimic nu e cert
e singur, dar simte prezenţe...
e noapte
tot ce e neînţeles în lume
ma cheamă

Cybele

Dorinţa mea (ultima):
Îmi doresc să nu-mi mai doresc nimic

Acrostih

Vreau să dorm

Râd în somn

Este ca un drog

Acest drag somn

Uitat în pat

Aritmetica de clasa I

Soare, mâini, zei într-o trinitate, membre, degete, numere la loto, minuni (sau zile), posibil număr ce simbolizează perfecţiunea (sau un infinit ce nu mai doarme ? un infinit care s-a trezit), ceruri, porunci.

Enigma ca gândeam poţi enigma uşor mă o să să descoperi aceasta de descoperit

Pseudonim

Spirit otrăvit

Mă simt rău.

Îmi vine sa vomit.

Am mâncat prea multe dulcegării spirituale

Şi mâncare spirituală alterată

Am inhalat prea mult fum spiritual,

Fără a fuma vreodată,

Am facut icter spiritual.

Creierului meu îi vine să vomite.

Vrea să vomite!!

Ignitus

Ce se întâmplă în pauza mare (sau în orice recreaţie)

Pauza mare. Înghesuială. Până să ajung la scări parcurg coridorul şi aud cel puţin 5-6 înjurături aruncate cu mândrie de vreun individ, sau chiar individă (oare atât de dese sunt fenomenele de hermafrodism?). Ajung pe scări. Înghesuială şi mai mare. Toată lumea se împinge pentru a ajunge mai repede. Unde? Afară. La o ţigară. Aceleaşi înjurături; de fapt limbajul tinde să se reducă la o coprolalie (desigur nu neapărat patologică...). Totuşi se aud şi alte discuţii (ex1: “profu’ X mă disperă, auzi să zbiere la mine că nu ştiu cum se scrie Schopenchauer. Ce dracu’ mă interesează pe mine aburelile lor?”, ex2: ”Aşi văzut telenovela Y?”). Aş fi vrut să răspund: „dacă ai pierdut-o, nu-i nimic, toate sunt la fel, sau poţi să te uiţi peste o lună, sigur vei înţelege despre ce este vorba. Dacă aş fi fost în toane bune aş fi spus şi un banc (varianta remixată): „cum alegem cea mai proastă telenovelă? Ne uităm la una la întâmplare”. Alte exemple de discuţii demne de elevii cenerenişti, mai bine zis cenereniste: ce fuste, ce blugi / cremă / ruj / balsam / pantofi / sandale / şlapi / fond de ten / sutiene / agrafe / cercei / coliere / inele / brăţări / vopsele de păr / nuanţe / farduri anticearcăne (scuzaţi prolixitatea involuntară) se mai poartă? Sau: ce băiat e mai drăguţ din trupa x, y sau z (notă: toate sunt la fel oricum).
Urmează apoi elevii model. Un soi de tocilari, cei ce-şi ascund ipocrizia şi / sau timiditatea cu aere de superioritate folosind texte învăţate pe de rost, fără să realizeze cu adevărat ceea ce spun. Pe unii îi auzi repetând lecţiile. Dacă au sărit peste o virgulă nu mai ştiu pe unde sunt, le e imposibil să termine ideea până la capăt. Tot ăştia fac ode, imnuri şi laude (pleonasm necesar) profesorilor preferaţi (de fapt pentru ei toţi profesorii sunt ideali, trebuie numai să le intre în graţii şi să ia 10). Întotdeauna au sacoul pe ei pentru că într-adevar sacoul este simbolul liceului care defineşte şi reprezintă valoarea elevului. Exişti prin sacoul tău, nu prin ceea ce gândeşti [sau după caz (aici), nu gândeşti]. Aceşti indivizi nu trebuie confundaţi cu pseudotocilarii, adică cei cu două feţe. Când profu’ e în clasă sunt ca nişte mieluşei, apoi în pauză îşi arată adevarata faţă. Aş vrea să văd reacţia unui profesor dacă s-ar vedea vorbit de rău sau chiar înjurat de un astfel de „elev model”, care la clasă e atât de capabil, extraordinar, etc.
Pauza se termină. În faţa mea se află un grup de băieţi. Nu ştiu din ce ce clasă. Mai mari ca mine. A XI-a sau a XII-a. Se dau mari ca s-au îmbătat în weekend. Oooo! Ce eroi! Au într-adevăr cu ce să se laude... E greu să te îmbeţi. Trebuie să cumperi o sticlă cu alcool şi să o bei. Îţi dai seama ce efort, de ce calităţi trebuie să dai dovadă!
Îţi vine să fugi, să ajungi mai repede în clasă, dar abia atunci realizezi că şi în clasă vei auzi tot aceleaşi discuţii. Care e concluzia? Câteodată ţi se pare că în liceul acesta toată lumea ascultă manele, se uită la telenovele, mănâncă seminţe, iar cazul vocativ se realizează numai prin apelative de genul „bă”, „mă”, „tu”, la care se adaugă falsele eminenţe cenuşii... Ce frumos şi ce folositor e la şcoală!!!

Pseudonim

Asemănare

cât de mult variază distanţa dintre noi şi ceea ce dorim
cât de asemănători suntem toţi în vise
şi în condiţiile vieţii...
ne ciocnim între noi
visele noastre se ciocnesc între ele
mă întreb dacă chiar se suprapun vreodată
împliniri sau distanţe infinite
cum am putea diferenţia viitorul real de viitorul de vis?
cum am putea condiţiona prezentul?
ce rost au visele ce nu-şi vor găsi împlinirea?
ce caută în mine într-un numar atât de mare?
mereu şi mereu restricţionate
de mine
în contact direct cu tot ceea ce e în jur
şi astfel dau vina pe lume, pe tot ceea ce cuprinde
în alt context aş fi fost alta
şi poate chiar aş fi putut să zbor...
cu cât e mai departe cu atât vrem mai mult
cu cât e mai neclar cu atât suntem mai convinşi că e ceea ce căutam
cu cât scriu mai mult cu atât sunt mai sigură...
e un spaţiu pe care nu l-am ajuns

Cybele

Văd din când în când câte un copil care se vede că este inteligent, dar pe lângă asta mai e şi studios; vrea să ştie cât mai multe, întreabă în jur pe mama, pe bunica, numai să afle răspunsul la problema care îl / o preocupă. Frumoasă vârstă de pus întrebări, de aflat lucruri noi, până ajung la şcoală, în colectivitate, unde sunt tembelizaţi total de colegii lor, sau izolaţi pentru că sunt nişte ciudăţenii, mai ales ăia care mai şi spun că citesc Jules Verne în loc să iasă în faţa blocului să se joace cu copiii în fiecare seară.
Şi atunci apare o mare problemă pentru ei, se simt izolaţi, mai ales când nu au vreun tovarăş de “suferinţă”. Problema nu este că aşa ceva se întâmplă, cruditatea copiilor se ştie că este uneori de neimaginat, dar de ceva ani aceşti ciudaţi sunt prea mult influenţaţi de generaţiile culturii mtv, sau să îi spunem “ProŞtii si Câştigi”, şi mi se pare că se împuţinează pe an ce trece. Aceştia care totuşi rezistă vor fi profund dezămagiţi de o societate în care valoarea nu are nimic de a face cu beneficiile, inteligenţa nu are nimic de a face cu ocuparea unui viitor post; vor fi atât de mult dezamăgiţi de societate, încât să nu ne mirăm de ce pleacă repede din ţară, fără să se mai uite în urmă, cel puţin unii dintre ei.
Avem o educaţie în declin deci o societate în declin, oare pentru a fi manipulată mai uşor, pentru că prostul este mult mai uşor de controlat, sau este doar ignoranţa oamenilor care se ocupă la nivel înalt de învăţământ... Cultura noastră este tot mai mult importată sub pretextul globalizării, sau absurd pentru că „intrăm” în Europa, unde există un învăţământ prea puternic pentru a ne putea compara cu europenii, deci precum poporul cucerit economic preluăm de la cuceritori cât mai multe lucruri, fie ele bune sau rele, deşi după părerea mea sunt prea multe rele.
Vreau o ţară în care să fie respectată şi preţuită valoarea, oare cer prea mult de la societate?

Ignitus

Sufocare

-Sărut mâna, mama!

-Servus Dragos!

-Ce-mi dai azi de mâncare?

-Păi... avem ciorba de cartofi, iahnie de fasole şi mai sunt şi ceva urzici. Ce vrei să-ţi încălzesc?

-Din toate vreau să mănânc. De dimineaţa n-am mâncat nimic şi astăzi am avut şi educaţie fizică. Simt că o să cad de pe picioare...

-Of, măi Dragoşe! Păi de ce nu mi-ai zis, că-ţi dădeam eu nişte bani să-ţi iei un corn sau ceva? ,Bate şi ţi se va deschide!”

-Da... aşa e mamă... Eşti minunată! Eu chiar nu pot să înţeleg cum poţi să rezişti cu patru bărbaţi în casă. Nu te simţi niciodată singură! Nu ,auzi” niciodată! Ne iubeşti pe toţi la fel de mult! N-ai făcut niciodată nicio diferenţa între noi: că unu-i mai deştept, că altu-i mai prost, că unu-i mai harnic sau altul mai leneş...

-Mersi, Dragoşe!... Zici că mănânci?

-Daaa...

-Du-te şi cumpără-ţi, mucosule! ... Ce mă-ta?... Lucrează! De nu... nu mai ai ce căuta aici!... Ce pizda mă-tii cauţi tu aici de fapt?!... Poţi să faci şi tu un ban că nu mori... Până atunci, te duci în pizda mă-tii şi-ţi cauţi de lucru...

Şi Dragoş se duse în origini. Oricum ... avea numai două variante între care să aleagă: să plece, sau să înnebunească.

Şi se sinucisese!

Micul Prinţ

Tezcatlipoca

Mă oglindesc în tine. Faţa ta mă reprezintă; reprezintă o parte din mine. Fiecare privire, grimasă, strâmbătura a ta sunt eu, atunci când mă priveşti. Privindu-mă îţi afişezi percepţia (eu) pe faţa. Deci eu pot vedea ceea ce tu vezi în faţa ta. Eu pot să mă văd în tine. Mă oglindesc în tine. Cred că oamenii preferă să-şi petreacă timpul cu cei în care se văd aşa cum le place şi în niciun caz cu cei în care îşi văd parţile hidoase pe care încearcă să le ascundă, dar care se cuibăresc bine şi pentru totdeauna în străfundurile lor.
În fiecare secundă sunt altcineva; totalul expresiilor feţei tale (atunci când mă priveşti) reprezintă întregul care sunt, mă reprezintă pe deplin şi totuşi parţial.
Totalul expresiilor feţelor tuturor fiinţelor pe care le-am întâlnit şi le voi întâlni vreodată reprezintă întregul care am fost şi voi fi pentru totdeauna, mă reprezintă total, cu toate parţile bune şi rele, cu tot de ascund (sau încerc sa ascund); mă prezintă în toată splendoarea sau eroarea mea.
Şi eu de asemeni oglindesc mii de oameni; îi reprezint fără ca ei să-şi dea seama.
Când fug (se îndepărtează) de mine pentru că nu le place privirea mea, fug de fapt de ei înşişi, şi-au văzut o parte din ei pe care poate încercau să o ascundă, pe care refuză să o recunoască.

Amenominakanushi

Problema tinerilor din ziua de azi şi în general a oamenilor este că au renunţat să mai lupte pentru o cauză a lor. Nu e vorba de o luptă pe plan politic ci mă refer la lupta spirituală ce în perioada antebelică şi interbelică era în floare şi viaţa fremăta în toate colţurile ţarii şi ale lumii. E greu de observat care au fost cauzele acestei euforii intelectuale...
Cu siguranţă ştiu că românul de azi porneşte cu ideea că imaginea contează, indiferent pe ce plan luptă pentru asta... Totul în şara asta e superficial pentru că nu mai există “fundaţie”, iar casa se poate prăbuşi la cea mai mică suflare de vânt. Să lupţi pentru a-ţi construi o casă fără temelie înseamnă a te condamna la moarte, a te lăsa strivit de propria-ţi imagine. Această dorinţă a oamenilor nu e de azi, de ieri şi cred că îşi are originea într-o prejudecată omenească universală şi anume aceea de a nu te face de râs în faşa altor oameni sau “frica de gura lumii”.
SAU: În ultimii 14 ani, pe plan politic s-au facut tot felul de promisiuni în ceea ce priveşte relansarea economiei româneşti şi creşterea gradului de bunăstare şi nivelului de trai în România, toate fiind nişte minciuni şi nimic altceva. Deci, după 14 ani, situaţia generală în România este foarte proastă, eu aş spune mai proastă decât era în `90. Una din consecinţe este aceea că lumea s-a saturat de promisiuni şi a devenit indiferentă. Se fac greve peste greve, meeting-uri şi oamenii se uită deja la televizor ca la un fapt divers. Azi e grevă în Arad, mâine la Timişoara, poimâine s-ar putea să fie în Braşov una, să vedem cum va fi vremea... Şi tot aşa, lumea a devenit indiferentă pe toate planurile.
Promisiuni se făceau şi înainte, dar niciodată nu au ţinut 14 ani. Cred că-i înţeleg pe evreii lui M.Sebastian: ei de 2000 de ani s-au obişnuit să sufere. Iată ce face obişnuinţa din om. Noi avem numai 14 ani şi deja nu mai vedem nicio uşă deschisă, nicio cale de scăpare din această ignoranţă molipsitoare. O să devenim un popor indiferent?
Chiar şi de astfel de observaţii ca a mea oamenii s-au săturat. Ei sunt şi deznădăjduiţi. O să ne fie foarte greu să ajungem la un echilibru!

Micul Prinţ

Cergă

Un comparator de porumb
Este cel dintâi covor fantomatic
Cu un gligan grecoman
Care are ca temă ieftinătatea îngăduitoare
Este justificabil marazul căprioarei
Iar năfurica ofiţerească neînsufleţeşte organul pestilent
Sarcina sâlva a stejărişului trecut
Sunnismul vil petrecător se oglindeşte în porter
Surdomutul târlic se pierde în galaxia spirală din Andromeda
Venalitatea viitorologică zămăreşte zeflemeaua zlotului zvn zvn zvn zvn zvn zvn zvn zvn
Viaşa presoreceptoare fuge de porumbelul nepregetat
Fata morgana a îmbălsămat heiurile şi dogoreşte decelaţia nocturnă
Omida stă după perdeluţă şi dă din padele
Contactul plurivalent profound iroseşte vâlva pielarului tautologic
Oboseala semnifică şi impune ontologia erbicidului equus
Crinul priveşte credinţa orzului şi inteligenţa insubmersibilă
Care distruge francheţea limanului
Mieluşelul academiei cască conexa reaudiată

C&I